Cura cu sare alcalina fără efecte secundare

Bolile inflamatorii și cele tumorale sunt greu de tratat, dar totuși nu imposibil. În aceste cazuri este recomandat să apelăm și la ajutorul naturii, nu numai la medicamente și curele prescrise de medici specialiști. De exemplu ne poate ajuta foarte mult cura cu sare alcalina, deoarece acesta este singurul tratament, care face imposibilă absorbția substanțelor nutritive de către celulele inflamatorii, respectiv cele tumorale. Astfel împiedică creșterea și înmulțirea acestora.

Efectul benefic a acestei cure cu sare alcalina devine spectaculos, având în vedere, că nutriția este activitatea preponderentă a celulelor. Numeroși renumiți specialiști de mai mult timp au cercetat efectele sărurilor metalelor alcaline asupra tumorilor.

Cele mai eficiente au fost sărurile cesiului, dar experimentele realizate cu aceste de fiecare dată s-au blocat la faza administrării. Această substanță nu poate fi introdusă în mod direct, prin intermediului sistemului digestiv, pentru că are un gust puternic sărat, și pur și simplu organismul o evacuează.

Deci din acest motiv nu s-a putut face cura cu sare alcalina. În plus, și dacă s-ar putea administra, după o vreme, poate provoca sindroame neplăcute la nivelul sistemului digestiv. Dar specialiștii nu s-au lăsat, au adus o soluție în anii ’80, și au făcut diferite experimente cu DMSO (Dimetilsulfoxid). Trebuie știut, că această substanță specială poate lega anumiți compuși și să le transporte prin țesuturi. Însă și asta a avut un defect, mirosul extrem de neplăcut!

Dar varianta curată, inodoră al DMSO este MSM, adică Metalsulfonil-metan, pe denumirea mai cunoscută Dimetil Sulfon/SO2(CH3)2/, și cu ajutorul acestei substanțe extraordinare se poate introduce multe substanțe active în țesuturile corpului omenesc. Astfel cura cu sare alcalina numai este imposibilă. Și în circuitul sanguin putem introduce substanțe active, fără ca aceste să treacă prin sistemul digestiv, adică prin piele, cu eficiență de 100%.

Prin această posibilitate fantastică putem efectua cura cu sare alcalina, făcând-o să ajungă exact în locul unde este cea mai mare nevoie de ea, adică la tumoare, respectiv la focarele de inflamație. Celulele asimilează substanțele nutritive cu ajutorul pompei de potasiu. Sarea alcalină specială (CsCl), adică clorura de cesiu din punctul de vedere a celulelor pare a fi potasiu.

Numai că, după absorbție nu este inițiată absorbția substanțelor nutritive de către celulele tumorale, deoarece pompa de potasiu este „defectă”. Deci cura cu sare alcalina nu poate facilita accesul substanțelor nutritive în celulele tumorale. Drept urmare, pentru mai multe zile sau poate, definitiv acestea rămân înfometate. Și dacă acest ritm se va repeta în fiecare zi, peste 15-20 de zile celulele bolnave vor putea fi distruse.

Aceste celule părăsesc organismul omenesc la fel, ca cele sănătoase îmbătrânite. Sarea alcalină la fel părăsește organismul după 15-30 de zile, crescând și în acest mod eficiența tratamentului. Este recomandat, să ne așteptăm după o cura cu sare alcalina de 30 de zile, că acesta va continua să producă efecte încă timp de 1-2 săptămâni de zile.

Dar sarea alcalină în cele mai multe cazuri se elimină complet și definitiv din organism încet, fără probleme, aproape neobservat. Elementul de noutate la nivel mondial la cura cu sare alcalina este faptul, că substanța activă nu trebuie mâncată, băută, nici injectată. Se face pur și simplu prin aplicarea cremei de MSM pe piele, și substanța va fi absorbită imediat în țesuturi. De acolo, cu ajutorul fluxului sanguin ajunge repede și fără pierderi la celulele tumorale sau la cele inflamate.

Eficiența sa este foarte bună, pentru că prin proprietățile sale speciale pătrunde în barajul celebro-vascular. Deci cura cu sare alcalina este de mare folos și în cazul tumorilor cerebrale. Utilizarea acestuia este lipsită de durere, de efecte secundare dăunătoare. Produsul pentru o cura cu sare alcalina poate fi comandată de pe pagina web oncoshop.ro. Prețul acestuia este accesibilă pentru bolnavi.

admin