Alimente alcaline pe masa familiei

Nu este tot una ce mâncăm zilnic, pentru că alimentele consumate pot face și probleme. Pentru menținerea sănătății pe termen lung este bine să ne îndreptăm atenția spre alimente alcaline cu un nivel al pH-ului mai mare de 7. Din păcate, majoritatea alimentelor pe care le consumăm, sunt alimente acide sau toxice. Ideal este să menținem echilibru între alimente alcaline și cele acide.

Creșterea acidității în organism determină scăderea pH-ului și instalarea acidozei, iar creșterea alcalinității cauzează apariția alcalozei. Modul de menținerea unui nivel constant, echilibrat este alimentația zilnică. În dieta acidă se numără carne, lactate, ouă, îndulcitori, băuturi energizante, cafea, ceai negru, apoi sosurile, ca maioneza, muștarul, ketchupul.

În timp categoria de alimente alcaline conține legume proaspete, ca ridichii, dovleacul, salata verde, cartofii noi, usturoi, vinete, pătrunjel, conopida, busuioc, coriandru, varza, mazăre, apoi fructele, ca avocado, lămâie, grapefruit. Cerealele și leguminoasele, ca fasolea, soia, orez brun, apoi semințele, germenii, verdețurile, pâinea și diferite ceaiuri aparțin tot în categoria de alimente alcaline.

Aceste alimente ar trebui consumate zilnic, dar măcar câteva dintre ele. O gospodină bună poate introduce în preparatele pentru familie alimente alcaline în echilibru cu cele acide. Astfel membrii familiei nici nu observă, că consumă alimente alcaline, ci pur și simplu sunt sănătoși, se simt bine. Asta este obiectivul fiecărei mamă, soție, gospodină, să-și vadă copii sănătoși și fericiți.

admin